Nu am mai discutat pe parcursul acelei zile. Nici seara. Îmi așterneam sufletul pe foi albe și-mi plimbam gândurile pe străzi pustii. M-am oprit lângă un felinar ce-și legăna lumina-n vânt. Am oftat. Și am încercat să-mi golesc mintea de idei. Au curs minute și stropi din nori grei. Poate momentul acesta nu e despre noi. Tăcerea își are rostul ei și o duritate greu de acceptat. Când prioritățile diferă, legăturile se schimbă, sentimentele se șterg, iar ziua de mâine își schimbă direcția, împărțind momente în bucăți ce aparent nu mai au legătură între ele. Se anunță o noapte rece și un pustiu greu de străbătut. Ne oprim din drum atunci când obosim, la fel cum uneori ne oprim din căutări chiar dacă în jur e doar întuneric. Construim tristeți din absențe și ne îndepărtăm elegant. Să nu ne împiedicăm cumva, în drumul nostru spre ieșire.