Rudolf Steiner – Viata si opera vol 1

Rudolf Steiner – Viata si opera vol 1

( 1 votes, average: 5 out of 5 )
23.50 Lei

Vandut de UNIVERSENCICLOPEDIC.RO/

Descriere produs

Peter Selg arată în această lucrare faptul că, studiind în detaliu numeroasele documente cu privire la cursul vieţii lui Rudolf Steiner, şi-a putut da seama că scrierile şi conferinţele sale, pe lângă transmiterea de cunoştinţe din domeniul Ştiinţei spirituale, pun în evidenţă caracterul căii urmate de el şi esenţa fiinţei sale. Ni se înfăţişează astfel o imagine impresionantă a consecvenţei şi capacităţii de rezistenţă a unei neasemuite opere de o viaţă, realizată în împrejurări istorice tulburi. Se poate constata cât de intens, cu câtă concentrare spirituală şi cu câtă perseverenţă a lucrat Rudolf Steiner şi ce misiune înaltă a preluat. A fost nevoie de multă suferinţă, dar numai prin durere şi chinuri se ajunge la ceea ce leagă cu adevărat cunoaşterea de Sinea noastră...”Primul volum, dintr-o serie de şapte, prezintă viaţa lui Rudolf Steiner, începând cu copilăria şi tinereţea, trecând apoi prin perioada doctoratului şi ajungând până la activitatea lui de editor al scrierilor ştiinţifice ale lui Goethe.

Alte produse din Spiritualitate Ezoterism

Peter Selg arată în această lucrare faptul că, studiind ...

 

19.00 Lei

universenciclopedic.ro/

Peter Selg arată în această lucrare faptul că, studiind ...

 

23.50 Lei

universenciclopedic.ro/

FAUST CONSIDERATII SPIRITUAL STIINTIFICE VOL. I SI II ...

 

27.20 Lei

librariadelfin.ro

Legaturi Karmice Vol.2: Consideratii Esoterice - Rudolf ...

- Rudolf Steiner -

40.85 Lei

libris.ro

Legaturi Karmice Vol.3: Consideratii Esoterice - Rudolf ...

- Rudolf Steiner -

50.35 Lei

libris.ro

FILOSOFIA LIBERTATII (RUDOLF STEINER) ...

 

17.60 Lei

librariadelfin.ro

FIZIOLOGIE OCULTA (RUDOLF STEINER) ...

 

17.60 Lei

librariadelfin.ro

20%

Aceasta carte a aparut la editura Univers Enciclopedic Gold, ...

- Univers Enciclopedic Gold -

14.40 Lei - 18.00 Lei

elefant.ro

Motivul redactarii primei parti a acestei lucrari il ...

 

11.00 Lei

universenciclopedic.ro/

MYSTICA AETERNA ( RUDOLF STEINER) ...

 

37.60 Lei

librariadelfin.ro

Evanghelia a Cincea a însemnat un enorm dar spiritual nu ...

 

13.00 Lei

universenciclopedic.ro/

Rudolf Steiner a vorbit în multe conferinţe despre ...

 

13.50 Lei

universenciclopedic.ro/

20%

Cartea a aparut la editura Univers Enciclopedic Gold, in ...

- Univers Enciclopedic Gold -

20.80 Lei - 26.00 Lei

elefant.ro

TEZE ANTROPOSOFICE (RUDOLF STEINER) ...

 

13.60 Lei

librariadelfin.ro

CHRISTIAN ROSENKREUTZ (RUDOLF STEINER) ...

 

14.40 Lei

librariadelfin.ro

Mi s-a întâmplat atunci să cunosc un om simplu din popor. ...

 

11.00 Lei

universenciclopedic.ro/

ORIENTUL IN LUMINA OCCIDENTULUI (RUDOLF STEINER) ...

 

20.00 Lei

librariadelfin.ro

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR (RUDOLF STEINER) ...

 

13.60 Lei

librariadelfin.ro

Contempland viata lui Rudolf Steiner vrem sa facem cu ...

 

26.50 Lei

universenciclopedic.ro/

LEGATURI KARMICE VOLUMUL III (RUDOLF STEINER) ...

 

42.40 Lei

librariadelfin.ro