-15%
M-am ascuns în pustie și lacrimi
×

M-am ascuns în pustie și lacrimi

0,00 (0 voturi)
12,75 Lei 15.00 Lei

Reducere de 15% - Economisesti 2,25 Lei.

15,00 Lei 12,75 Lei Vandut de BOOKZONE.RO
Vandut de BOOKZONE.RO

Descriere

Întru cetele cele prea minunate ale Sfinților, care se află de‑a pururi văzători și rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte și nenumărate minuni. Viața și lucrarea sa plină de harul și dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioșii mult îndrăgiți de români: cuvintele și stihurile sale grăiesc simplității, dar deopotrivă și adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaștele și minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos. Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieștii tale bunătăți, ca și suspinul meu cel îndelungat să se sfârșească prin îmbrățișarea Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. Limpezește-mi și înnoiește-mi mintea, inima și simțirile, Cuvioase Ioane, ca, ușurându-se și primenindu-se toate prin blândețea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrățișându-L pe Cel Care m-a îmbrățișat prin Cruce, să mă las în brațele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic și m-au adus la ființă și viață. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, și să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este și Care cunoaște pe de-a întregul trecutul, prezentul și veșnicia mea

Iti mai recomandam si

15%

Un roman despre viata cuvioasei Parascheva, o mare ...

- Supergraph -

21.25 Lei - 25.00 Lei

bookzone.ro

15%

L-am cunoscut pe Parintele Antim la Manastirea Secu, unde ...

- Ortodoxia -

10.20 Lei - 12.00 Lei

bookzone.ro

15%

Ne aflăm la finalul celui de al Doilea Război Mondial, în ...

- Epica -

36.46 Lei - 42.90 Lei

bookzone.ro

0%

Iulia se balaceste cu placere in vana. Numai de n-ar trebui ...

- Casa -

15.87 Lei - 15.90 Lei

bookzone.ro

5%

Lacrimi in alb si negru volumul al doilea din ...

- Creator-Libris -

39.90 Lei - 42.00 Lei

bookzone.ro

10%

Copiii nostri frumosi si sanatosi este una dintre cele ...

- Herald -

35.05 Lei - 39.00 Lei

bookzone.ro

15%

Ultimul roman din trilogia Octave Parango După romanele ...

- Trei -

33.15 Lei - 39.00 Lei

bookzone.ro

5%

Doi tati. Doi fii ucisi. O misiune de razbunare. Ike ...

- Crime Scene Press -

46.55 Lei - 49.00 Lei

bookzone.ro

15%

De la autoarea fenomenului international Oamenii fericiţi ...

- Trei -

33.15 Lei - 39.00 Lei

bookzone.ro

25%

Bestseller internaționalA venit vremea câinilor să domine ...

- Grupul All -

29.92 Lei - 39.90 Lei

bookzone.ro

10%

Ai grija, e un Cimpanzeu prin preajma! Cimpanzeul meu ...

- Publica -

53.10 Lei - 59.00 Lei

bookzone.ro

Stan Rigsby nu poate să sufere jocurile video – din ...

- Paralela 45 -

30.00 Lei

bookzone.ro

Thomas Pynchon este, in acest moment, cel mai mare scriitor ...

- Polirom -

54.90 Lei

bookzone.ro

15%

Ce se întâmplă când o familie se mută într-o casă ...

- Trei -

41.65 Lei - 49.00 Lei

bookzone.ro

17%

Cea mai bună carte din lume pe care poți s-o citești ...

- Bookzone -

49.90 Lei - 59.90 Lei

bookzone.ro

Iti place Produsul? Distribuie si prietenilor tai:

×