-25%
Dialoguri hiramice: Urcand scara melcata
×

Dialoguri hiramice: Urcand scara melcata

0,00 (0 voturi)
37,10 Lei 49.50 Lei

Reducere de 25% - Economisesti 12,40 Lei.

49,50 Lei 37,10 Lei Vandut de BOOKZONE.RO
Vandut de BOOKZONE.RO

Descriere

Dintotdeauna si pretutindeni, dialogul viu si autentic dintre Maestru si Discipolul sau a constituit tesatura misterioasa si invizibila prin care s-a transmis fiorul predaniei. Dialogul insumeaza intrebarea si raspunsul si astfel se naste, din acest joc, unitatea cunoasterii de Sine. Ucenicul ascultator, cel care intreaba – uneori din pura curiozitate, alteori cu siretenie, dar, de cele mai multe ori, cu o nedisimulata ignoranta a celor spirituale – se afla la unul din capetele invatarii, in timp ce la celalalt, sta Maestrul – cel care stie si e investit sa infaptuiasca revelatia cu masura, cumpatare si iubire fraterna.Mai apoi, la treapta urmatoare, aspirantul va trebui sa plece intr-o calatorie pentru a vedea la propriu ceea ce initial nu credea ca este posibil; la terminarea acestui periplu, initiatul gaseste, asadar, Lumina cea mare din sufletul sau si ajunge astfel in Camera de mijloc – Centrul cercului si al Labirintului, deopotriva. In fine, dupa ce va fi adunat ce-i risipit, aspirantul devenit Maestru va trebui, la randu-i, sa daruiasca Lumina, adica sa-si asume cu deplina si de neclintit convingere sacrificiul suprem, caci el va fi inteles fiintial ca este nu doar sacrificatorul, ci si sacrificatul, in egala masura, – piatra slefuita constienta de sine, sortita sa-si gaseasca singura locul in zidaria Templului ideal al Umanitatii.Maestrul

Iti mai recomandam si

Dialoguri hiramice: Urcand scara melcata - Maestrul Z & ...

 

32.49 Lei

librariadelfin.ro

Dintotdeauna și pretutindeni, dialogul viu și autentic ...

 

49.50 Lei

cartepedia.ro

Dintotdeauna si pretutindeni, dialogul viu si autentic ...

- Herald -

49.50 Lei

carturesti.ro

40%

Dialoguri cu Paulo Coelho este singura carte în care ...

- Philobia -

18.00 Lei - 30.00 Lei

bookzone.ro

30%

Oare mintea ne poate vindeca trupul? Cum sunt interconectate ...

- Curtea Veche -

35.00 Lei - 50.00 Lei

bookzone.ro

8%

În cartea de faţă, Tatiana Şişova – cunoscută ...

- Supergraph -

27.50 Lei - 30.00 Lei

bookzone.ro

20%

Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e ...

- Humanitas -

43.20 Lei - 54.00 Lei

bookzone.ro

18%

Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in ...

- Școala Ardeleană -

41.00 Lei - 50.00 Lei

bookzone.ro

18%

Post-neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in ...

- Școala Ardeleană -

32.80 Lei - 40.00 Lei

bookzone.ro

18%

Dialogurile de față au o poveste incitantă, pe care voi ...

- Școala Ardeleană -

41.00 Lei - 50.00 Lei

bookzone.ro

Carte tipărită cu sprijinul Ambasadei Indiei la București ...

 

21.00 Lei

cartepedia.ro

20%

Cuprins: - Frutas y verduras - Te gusta cocinar? - Los ...

 

31.20 Lei - 39.00 Lei

cartepedia.ro

20%

Cuprins: - La Navidad - La vacacion ideal - Que me pongo? - ...

 

32.00 Lei - 40.00 Lei

cartepedia.ro

Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul ...

 

49.95 Lei

cartepedia.ro

Prin lucrarea Cinema, Cinema, Cinema. Dialoguri cu Dan Pita, ...

 

43.35 Lei

cartepedia.ro

„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e ...

 

54.00 Lei

cartepedia.ro

Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor ...

 

16.00 Lei

cartepedia.ro

Gilles Deleuze examinează pluralismul său filosofic în ...

 

33.00 Lei

cartepedia.ro

Iti place Produsul? Distribuie si prietenilor tai:

×