-5%
CUM SA TE PORTI INTR-O FAMILIE MARE
×

CUM SA TE PORTI INTR-O FAMILIE MARE

0,00 (0 voturi)
36,10 Lei 38.00 Lei

Reducere de 5% - Economisesti 1,90 Lei.

38,00 Lei 36,10 Lei Vandut de BOOKZONE.RO
Vandut de BOOKZONE.RO

Descriere

Niciunul dintre membrii familiei Mazal nu se pricepe prea bine să socializeze, și asta în ciuda faptului că sunt numeroși. De fapt, nici nu sunt interesați de asta. Toți cei șase petrec mai tot timpul cu nasul în cărți: Berenice și Aurore sunt ocupate cu tezele lor de doctorat și Leonard cu cea de masterat, Jeremie cântă într-o orchestră simfonică, iar Simone a sărit deja peste câteva clase și visează la cariera ei de scriitoare. Între ei, Isidore (sau Dory), mezinul, e singurul care nu se remarcă academic, deși dorește să devină profesor de germană. Tot Dory e cel care îi observă, atent, pe fratii săi și cel care încearcă de mai multe ori să fugă de acasă, căutând... nici el nu stie ce anume. Cum vor reacționa toți în momentul în care o tragedie se abate asupra familiei lor?Cum să te porți într-o familie mare este o comedie dulce-amăruie, rezultatul jucăuș al frământărilor unui băiat de unsprezece ani.„O carte cu adevărat fermecătoare - emoționantă, spirituală, amuzantă și îndeosebi minunată pentru viziunea matură și plină de bunătate pe are o are asupra omenirii. Camille Bordas este o neprețuită voce nouă.  ― George Saunder

Iti mai recomandam si

Niciunul dintre membrii familiei Mazal nu se pricepe prea ...

- Young Art -

38.00 Lei

carturesti.ro

Vrei sa fii apreciat?Vrei sa fii cool?Sa te simti bine in ...

- Polirom -

29.95 Lei

carturesti.ro

Cum sa traiesti intr-o familie - Preot Gheorghe Orlov ...

 

18.00 Lei

librariadelfin.ro

5%

Cel de-al treilea volum al seriei ridica miza: Helene ...

- Grupul Art -

41.80 Lei - 44.00 Lei

bookzone.ro

23%

Jayden Wiker, un tânăr student de 22 de ani, băiat de ...

- Stepout -

30.20 Lei - 39.00 Lei

bookzone.ro

15%

Ce relație ai cu spiritualitatea? Crezi că le e rezervată ...

- Curtea Veche -

48.45 Lei - 57.00 Lei

bookzone.ro

Garduri si porti. Planificare, design, construire ...

 

30.70 Lei

librariadelfin.ro

Elias si spioana Carturarilor 3. Moartea la porti. Paperback ...

 

41.80 Lei

librariadelfin.ro

Dincolo de porti - Luci Coarna ...

 

25.50 Lei

librariadelfin.ro

Cele cinci porti spre propria spiritualitate - Fabrice Midal ...

 

39.90 Lei

librariadelfin.ro

Acest ghid comprehensiv contine tot ce va trebuie in ...

- M.A.S.T. -

36.12 Lei

carturesti.ro

Cel de-al treilea volum al seriei ridica miza: Helene ...

- Art -

44.00 Lei

carturesti.ro

Jayden Wiker, un tanar student de 22 de ani, baiat de bani ...

- Storycraft -

39.00 Lei

carturesti.ro

Intr-o groapa cu un leu intr-o zi cu ninsoare - Mark ...

 

17.10 Lei

librariadelfin.ro

Sa ingrijim gradina inimii noastre. Cugetari zilnice pentru ...

 

29.00 Lei

librariadelfin.ro

Transportul intr-un oras mare. 40 de autocolante - Gheorghe ...

 

13.50 Lei

librariadelfin.ro

25%

Cati dintre parintii al caror copil are probleme nu s-ar ...

- Philobia -

30.00 Lei - 40.00 Lei

bookzone.ro

25%

Fiecare familie are secretele ei: abandon, filiații ...

- Philobia -

30.00 Lei - 40.00 Lei

bookzone.ro

15%

Cum să crești un copil fericit, o aventură în familie ...

- DPH -

40.80 Lei - 48.00 Lei

bookzone.ro

Iti place Produsul? Distribuie si prietenilor tai:

×