-15%
Cum să ne îndeletnicim cu Rugăciunea lui Iisus
×

Cum să ne îndeletnicim cu Rugăciunea lui Iisus

0,00 (0 voturi)
6,80 Lei 8.00 Lei

Reducere de 15% - Economisesti 1,20 Lei.

8,00 Lei 6,80 Lei Vandut de BOOKZONE.RO
Vandut de BOOKZONE.RO

Descriere

De multă vreme se simțea printre creștinii de la noi nevoia unui îndrumar limpede și totodată concis de­spre îndeletnicirea cu Rugăciunea lui Iisus. În Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți întâlnim adesea îndemnul de a ne ruga neîncetat, prin rostirea, cât mai des cu putință, a rugăciunii Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul! . Desigur, pentru cei mai mulți dintre noi e de neînțeles, în condițiile vieții de astăzi, cum am putea să săvârșim această tainică lucrare. Îndemnul Sfântului Apostol Pavel – Rugați‑vă neîncetat! (I Tes. 5, 17) – pare, la prima vedere, cu neputință de îndeplinit dacă nu luăm aminte la cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, care arată ucenicilor săi că Dumnezeiasca Scriptură nu poruncește nimic dintru cele cu neputință . Cartea lui Nikolai Pestov – teolog și istoric rus al Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seamă un autentic trăitor creștin – se constituie într‑un îndrumar pe înțelesul tuturor despre taina săvârșirii rugăciunii neîncetate. Marea căutare de care s‑a bucurat în Rusia în ultimii ani acest prețios îndrumar duhovnicesc de­spre unirea inimii omului cu Dumnezeu ne‑a determinat să‑l tălmăcim și în limba română pentru folosul sufletesc al creștinilor de la noi

Iti mai recomandam si

Cum sa ne indeletnicim cu Rugaciunea lui Iisus - Nikolai E. ...

 

8.00 Lei

librariadelfin.ro

De multa vreme se simtea printre crestinii de la noi nevoia ...

- Sophia -

8.00 Lei

carturesti.ro

14%

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui ...

- Supergraph -

8.60 Lei - 10.00 Lei

bookzone.ro

Cum primim in inima Rugaciunea lui Iisus. Sfaturile unui ...

 

12.00 Lei

librariadelfin.ro

Invataturi despre viata duhovniceasca si rugaciunea lui ...

 

12.00 Lei

librariadelfin.ro

O noapte in pustia Sfantului Munte. Convorbire cu un pustnic ...

 

21.75 Lei

librariadelfin.ro

Invataturi despre Rugaciunea lui Iisus - Schimonahul Nicodim ...

 

4.00 Lei

librariadelfin.ro

Despre Rugaciunea lui Iisus - Sfantul Ignatie Briancianinov ...

 

20.00 Lei

librariadelfin.ro

Rugaciunea lui Iisus in Bizant - Ioan I. Ica jr. ...

 

22.00 Lei

librariadelfin.ro

Despre lumina taborica, rugaciunea lui Iisus si curatia ...

 

30.00 Lei

librariadelfin.ro

Introduceri in rugaciunea lui Iisus si Isihasm - Sf. Vasile ...

 

45.00 Lei

librariadelfin.ro

Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant - Dumitru ...

 

18.00 Lei

librariadelfin.ro

Rugaciunea lui Iisus in spiritualitatea ortodoxa ...

 

10.00 Lei

librariadelfin.ro

Despre Rugaciunea lui Iisus. Partea intai, generala 1972 - ...

 

30.00 Lei

librariadelfin.ro

Despre Rugaciunea lui Iisus. Partea a doua, speciala 1973 - ...

 

30.00 Lei

librariadelfin.ro

Prologul Filocaliei grecesti, tiparite la Venetia in 1782, ...

- Deisis -

22.00 Lei

carturesti.ro

10%

Acest tratat scris de Origen pe vremea cand se afla la ...

- Herald -

37.80 Lei - 42.00 Lei

bookzone.ro

Cum sa ne rugam ca sa ne asculte Dumnezeu rugaciunea ...

 

10.00 Lei

librariadelfin.ro

Despre Rugaciune. Tratat si indrumar despre ce este si cum ...

 

35.28 Lei

librariadelfin.ro

Slava lui Iisus Fiul lui Dumnezeu! - Chico Xavier ...

 

49.88 Lei

librariadelfin.ro

Iti place Produsul? Distribuie si prietenilor tai:

×