Piese de teatru de citit intr-o viata

Piese de teatru de citit intr-o viata

Cel mai adesea, dramaturgia reprezinta partea literaturii cea mai neglijata de catre cititori si nu sunt de blamat. Pana la urma, piesele de teatru sunt scrise pentru a fi jucate pe scena si vazute de spectatori, nu pentru a fi citite neaparat. Eu fac parte dintre putinii oameni care citesc piese de teatru, pentru ca lucrez in domeniul teatral, dar chiar si eu recomand, in general, oamenilor sa mearga sa vada spectacole, nu neaparat sa citeasca piese. Am ales insa astazi sa scriu acest articol pentru voi pentru ca exista cateva capodopere ale dramaturgiei mondiale pe care este pacat sa le ratati, daca sunteti indragostiti de literatura.

Desigur, este greu sa aleg X piese de teatru de citit intr-o viata. Pana la urma, cum cataloghezi si departajezi piesele de teatru pentru a face acest top? Ei bine, sunt cateva coordonate care merita luate in calcul. In primul rand, este longevitatea textului. Dupa cat timp piesa de teatru poate inca sa fie pusa in scena si sa functioneze in continuare ca spectacol in societatea contemporana in care traim? In categoria pieselor longevive care trebuiesc citite intr-o viata intra, de exemplu, comediile shakespeariene si unele drame americane de familie. Mai vin apoi piesele premiate, de exemplu cu Premiul Tony, care a atestat, de-a lungul timpului, o serie de texte impresionante si care au trecut testul timpului. 

In orice caz, iata cele mai bune piese de teatru de citit intr-o viata!

1. Hamlet, de William Shakespeare

Pentru mine, “Hamlet” va fi intotdeauna pe locul I in topul preferintelor, precum si in topul importantei istorice si a mestesugului dramaturgic. Cea mai cunoscuta si mai jucata tragedie shakespeariana le are pe toate si nu exagerez cand fac aceasta afirmatie. Are o poezie sublima, o psihologie extrem de bogata si de complicata pentru fiecare personaj in parte, o doza de comedie care apare exact la momentul oportun pentru a mai disipa tensiunea, emotie si mister. Este o piesa de teatru care poate fi disecata si discutata la infinit si de fiecare data ii veti putea gasi noi sensuri, subtexte si dedesubturi.

Replica-cheie: “A fi sau a nu fi… Aceasta-i intrebarea./Mai vrednic oare e sa rabzi in cuget/a vitregiei prastii si sageti, sau arma s-o ridici/asupra marii de griji si sa le curmi?/Sa mori, sa dormi… Atat.”

2. Lungul drum al zilei catre noapte, de Eugene O’Neill

Aceasta piesa autobiografica despre tineretea lui Eugene O’Neill va scotoci, de la inceput pana la sfarsit, prin cele mai adanci cotloane are fiintei tale, te va emotiona, te va soca si te va lasa, dupa terminarea ei, un om macar putin diferit. Poti simti cruzimea si duritatea ei inca de la inceput, atunci cand un sot, impreuna cu cei doi fii ai lui, incearca sa se asigure ca sotia lui ramane curata dupa o perioada de timp petrecuta la o clinica de reabilitare, pentru a-si trata dependenta de morfina. Pe parcursul actiunii, ea incepe sa se drogheze din nou, iar barbatii, fiecare cu problema lui, de ordin fizic sau psihic, incep sa bea. Piesa este cea mai reprezentativa drama de familie americana.

Replica-cheie: “Suntem facuti din ceea ce e facut si gunoiul, asa ca hai sa bem si sa uitam!”

Lungul drum al zilei catre noapte (Top 10+)

Acest volum face parte din colectia Top 10+ a editurii Polirom. Romanul a fost adaptat in 1962 pentru ...

Gasesti "Lungul drum al zilei catre noapte (Top 10+)" pe:

3. Oedip rege, de Sofocle

In “Poetica”, Aristotel folosea piesa de teatru “Oedip rege” drept opera reprezentativa, pe baza careia facea o analiza a teatrului in general. Din aceasta tragedie greaca, stim cu totii cateva evenimente de baza: stim cu totii ca Oedip si-a ucis tatal, s-a casatorit cu mama lui etc. etc. Totusi, Sofocle reuseste sa creeze o poveste plina de mister, in care diverse elemente din viata monarhului se reveleaza cititorului (sau spectatorului, dupa caz) incetul cu incetul, iar evenimentele care duc la caderea intregii sale familii sunt prezentate atat de inteligent incat este greu sa te opresti din citit o data ce te-ai apucat.

Replica-cheie: “Voi, muritori, va perindati mereu, mereu. Dar viata voastra nimicnicie-i, vad. Nu a fost nimeni sa cada mai de sus ca tine insuti, sarman Oedip.”

4. Ingeri in America, de Tony Kushner

“Ingeri in America” este o piesa de teatru in doua parti: “Mileniul se apropie” si “Perestroika”. Acestea transporta cititorii sau spectatorii, dupa caz, printr-un carusel de emotii si de sentimente, cu ajutorul unor povesti exceptionale: un barbat ca sufera de SIDA, homofobia uber-republicanului Roy Cohn si descoperirea ca si el sufera de SIDA, mostenirea Rosenbergilor si lupta unui cuplu mormon cu homosexualitatea lui si cu dependenta ei de droguri. Este o piesa cu halucinatii, cu vedenii si cu calatorii in Rai. Este exact asa cum o descrie autorul in subtitlu: “O fantezie gay pe teme nationale”. 

Replica-cheie: “Nu inteleg de ce nu sunt deja mort. Atunci cand inima iti e ranita, ar trebui sa mori.”

5. Priveste inapoi cu manie, de John Osborne

In anul 1956, John Osborne a scris “Priveste inapoi cu manie”, piesa de teatru care a inspirat o intreaga generatie de scriitori, numita ulterior generatia “tinerilor furiosi”. Acestia au ales sa isi centreze opera pe tinerii britanici de 20 si ceva de ani, nemultumiti, revolutionary, cinici si rautaciosi, facuti asa de societatea care involua. Osborne a scos drama din decorul saloanelor, al salilor elegante de mese si al teraselor luxoase si a ales sa plaseze actiunea piesei sale intr-o mansarda londoneza mica si inghesuita.

Replica-cheie: “Cei care nu au vazut niciodata un om murind sufera de o forma destul de grava de virginitate.”

6. Woyzeck, de Georg Buchner

Aceasta piesa de teatru neterminata despre un soldat si caderea lui lenta, dar sigura spre nebunie a fost scrisa in secolul al XIX-lea, insa pare a fi mai degraba o drama experimentala de 100 de ani mai tarziu. Parte din aceasta senzatie pe care o lasa se datoreaza faptului ca este un text neterminat, deci mai degraba un crochiu. De asemenea, Buchner este primul dramaturg care isi depersonalizeaza personajele, folosind numai titlurile lor pentru a se referi la ele.

Replica-cheie: “Omul e ca o prapastie, ametesti cand te uiti in adancul lui.”

7. Hedda Gabler, de Henrik Ibsen

In mai multe dintre operele sale, Henrik Ibsen ne prezinta femeia puternica si care se vrea independenta intr-o societate condusa de barbati si intr-o casnicie unde este vazuta numai ca un accesoriu sau ca un trofeu. Asadar, ce posibilitati are o astfel de femeie de a scapa de calvarul ce o inconjoara? Nora din “O casa de papusi” este unul dintre primele personaje feministe, caci la finalul piesei, ea pur si simplu isi paraseste sotul si copiii si isi ia viata in propriile maini. Hedda Gabler, pe de alta parte, gaseste o alta varianta de a evada - una mai lasa decat a Norei, intr-adevar, insa care pentru ea reprezinta, fara doar si poate, o victorie: sinuciderea. Aceasta piesa, impreuna cu “O casa de papusi”, demonstreaza dorinta lui Ibsen de a aduce feminismul in societatea secolului al XIX-lea si de a lupta pentru emanciparea femeii.

Replica-cheie: “Pe mine ma intereseaza numai victoria morala.”

8. Unchiul Vania, de Anton Pavlovici Cehov

Daca as putea, as pune pe aceasta lista toate piesele de teatru scrie de Cehov: “Unchiul Vania”, “Pescarusul”, “Livada de visini”, “Trei surori”, “Ivanov” si “Platonov”. Toate operele cehoviene observa cu meticulozitate si cu sensibilitate atat comedia, cat si tragedia vietii de zi cu zi. Ceea ce iese in evidenta insa atunci cand vine vorba de “Unchiul Vania” este linistea debordanta a piesei si candoarea cu care sunt prezentate micile crize din existenta de zi cu zi a unei familii profund rusesti. Despre acest text, putem afirma chiar faptul ca este un text etalon pentru drama de familie, gen dramatic care va capata o amploare mult mai mare mai tarziu.

Replica-cheie: “Cand bei, parca mai seamana putin a viata.”

Pescarusul. Unchiul Vanea - A. P. Cehov

Pescarusul. Unchiul Vanea - A. P. Cehov

Gasesti "Pescarusul. Unchiul Vanea - A. P. Cehov" pe:

9. O inima normala, de Larry Kramer

Piesa de teatru “O inima normala”, de Larry Kramer, spune povestea emotionanta si profund dramatica a primelor zile ale crizei SIDA din New York-ul anilor ’80. Concentrandu-se pe politica sexuala a natiunii perioadei respective, pe activistii homosexuali si pe aliatii lor din comunitatea medicala, textul lui Kramer vibreaza si acum, aproape 40 de ani mai tarziu, de pasiune si de intensitate. Este o piesa de teatru politic, o reprezentare istorica brutala a unei perioade rusinoase pentru guvernul american, care refuza, la acel moment, sa recunoasca epidemia de HIV care a lovit Statele Unite ale Americii. 

Replica-cheie: “Nu poti forta soarele sa rasara!”


( 1 votes, average: 0 out of 5 )