Construcția unei case începe de la o idee, care apoi trebuie transpusă într-un proiect. Iar pentru acesta din urmă, ai nevoie de un arhitect care să poată așterne pe hârtie dorințele tale. Deși poate părea simplu să alegi o firmă care pur și simplu să facă un proiect, deoarece ridicarea casei este cea care te interesează, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Mai jos, vei afla de ce este important să alegi un arhitect cu care să rezonezi, dar mai ales cum să îl alegi.
Ideile tale, casa ta, proiect realizat de altcineva
Dacă ai ajuns în etapa în care cauți o firmă de arhitectură, deja știi cum vrei să arate casa ta: dacă se va desfășura pe un nivel, va fi cu unul sau mai multe etaje, ce suprafață vrei, cum vrei să fie compartimentată. Toate aceste idei trebuie să poată fi transpuse într-un proiect care să reflecte exact ce îți dorești. Însă pe lângă faptul că arhitectul cu care colaborezi înțelege ce vrei, trebuie să fie direct și să îți spună dacă ceva nu este în ordine. De aceea, este foarte important să găsești pe cineva cu care rezonezi și care să poată să îți ofere alternative care să îți convină.
Bugetul pe care îl ai
În București și orice oraș, în general, sunt mai multe firme de arhitectură, oferindu-ți astfel posibilitatea de a alege. Iar atunci când vrei să te încadrezi într-un buget acest aspect este cu adevărat important.
O capcană în care să nu cazi este să alegi cea mai ieftină variantă. De ce? Deoarece trebuie să te întrebi de ce alte prețuri sunt mai ridicate, iar acela este cel mai mic. Uneori poate fi vorba de costuri ascunse. Ce poți face? Cel mai simplu este să ceri câteva oferte, însă nu mai mult de 3-4 pentru a-ti face o idee despre prețurile medii, astfel încât să știi cum să îți calculezi bugetul pentru proiect.
Cere un portofoliu de proiecte
Probabil că ai văzut pe Internet mai multe schițe, unele postate chiar de diverși arhitecți, și ai zis ,,Gata! Așa vreau să arate și casa mea.” Recomandarea este să contactezi firma pe care ai ales-o și să ceri un portofoliu de lucrări. În acest fel, vei beneficia de o ofertă personalizată, precum și de o altă perspectivă, care s-ar putea să îți placă mai mult. De asemenea, o firmă serioasă îți poate oferi și diverse recomandări, întărindu-ți astfel convingerea că ai făcut cea mai buna alegere pentru tine.
Experiența pe tipul de proiect de care ai nevoie
Din dorința de a oferi servicii cat mai bune, unele firme aleg să ofere soluții nișate. Iar acest lucru este bun și pentru tine. Îți vei da seama de acest lucru din momentul în care îți va comunica ce este și ce nu este bine la proiectul tău. Și aici, tot portofoliul poate juca un rol important, însă de cele mai multe ori, arhitectul îți va spune direct dacă te poate ajuta și dacă știe zona în care vrei să construiești, în acest fel fiindu-i mai ușor să se adapteze regulamentului local.
În concluzie, dacă vrei să construiești o casă, alegerea unei firme de arhitectură cu care să rezonezi și care să îți poată face proiectul fără prea multe modificări este unul dintre pașii importanți de început.